Ora de terapie

Cand iti trece pragul un eventul pacient, si spun eventual caci, se poate razgandi pe parcurs sau poate abandona sedintele de terapie, din motive doar de el stiute, nici tu, ca terapeut, nu stii la ce sa te astepti. Oamenii sunt de diferite tipologii. Hotarati sau ezitanti, au venit la psiholog din curiozitate sau convinsi de terte persoane, altii simt ca au o problema dar nu sunt siguri....Si mai sunt si altii asemenea. Cert este ca, odata ce ti-au trecut pragul, vor sa fie ajutati, sfatuiti, indrumati, vor sa le spui doar ce vor ei sa auda. Daca incepi prin a le spune ca, in cazul lor, sedintele de terapie ar trebui sa se intinda pe un numar de 10-20  de sedinte, te privesc mai mult decat neincrezator. Am cunoscut o tanara care, din primul minut, mi-a spus ca ea a mai fost la psiholog dar, experienta nu a fost cum ar fi dorit ea sa fie in sensul ca, psihologul in cauza a rugat-o sa inceapa sa povesteasca despre copilaria ei. Tot ce isi dorea ea, dupa cum mi-a marturisit, era ca vroia sa i se spuna din prima clipa ce se intampla cu ea, ce are de simte anumite lucruri, de ce nu se simte bine. Psihologii nu sunt vrajitori. Au nevoie, ca si pacientii, de o perioada pentru a se acomoda cu noul client, pentru ,, a citi  " limbajul comportamental care spune foarte multe despre o persoana. Are nevoie sa i se povesteasca intamplari din copilarie, pentru a putea sa-si formeze o opinie concreta, are nevoie de timp pentru a aplica diferite teste, a le interpreta. Mai ales in cazul in care  pacientul este un copil, nu are voie sa se grabeasca in decizii, este nevoie de mai multe sedinte. Intrebarea este, vrea pacientul sa se vindece sau nu ? De ce a venit la psiholog ? Ce se asteapta sa i se intample, sa i se spuna ? Trebuie pus in tema despre ceea ce se va intampla, va trebui lasat sa decida singur cum doreste sa decurga terapia. Doar cand, si daca, este pregatit, sedinta va decurge lin, fara resentimente, fara fortari din nici o parte.
Multi pacienti programati la o a doua sedinta, nu mai dau nici un semn, nu anunta ca nu mai vin, ca renunta , ca amana. Astfel, terapia ramane in aer, terapeutul neavand stiinta daca o continua in alta parte sau daca a abandonat-o de tot. Recomandarea ar fi ca, terapeutul nu trebuie schimbat, prea des nici atat, ar trebui incheiate toate sedintele, pana la aflarea unei remedieri a situatiei conflictuale, a revenirii starii de bine. Daca se merge, de fiecare data, la alt terapeut, sirul se pierde si, mai mult ca sigur, nu va afla rezolvarile pe care le cauta.
Multi fug de terapeutii debutanti, altii nu stiu ce terapeut este mai potrivit. Adevarul este ca, fiecare psiholog actioneaza in acelasi sens dar, poate , cu metode diferite. In cazul unui copil cu autism, de exemplu, este nevoie de un specialist cu formare in terapie comportamentala aplicata, dar si parintii celui cu TSA pot beneficia de terapia cu acesta  pentru a fi sfatuit si indrumat, cum sa faca fata mai bine, cum sa nu se lase doborat de remuscari si sentimentul ca nu face suficient.
Ar mai trebui spus ca, la noi in tara, fenomenul vizitelor la psiholog, sunt de natura relativ recenta, chiar  daca acestia exista de mai multi ani si unii profeseaza cu succes. Probleme sunt peste tot si, majoritatea, si-ar gasi o rezolvare, chiar si cat de mica, doar intr-un cabinet de psihologie. Terapeutii, debutanti sau cu ceva mai multa experienta, sunt acolo, sunt pregatiti pentru oricine, asteapta. Pot alina, incuraja, sfatui in cunostiinta de cauza, sigur mult mai bine decat un prieten. Sunt empatici, amabili, te fac sa te simti bine in pielea ta. Si, cred ca cel mai important lucru, te fac sa simti ca este acolo doar pentru tine. O zi binecuvantata !