Meseria de psiholog, asemeni oricarei meserii, se invata. Din greu. Numai cine are o astfel de formare, stie cata munca depune psihologul practicant pentru a ajunge acolo, unde si-a dorit inca de cand s-a inscris la facultatea de psihologie. Mai mult sau mai putin dedicati profesiei, mai delasatori sau mai harnici, toti psihologii avizati de catre Colegiu, au un lung drum de parcurs, presarat cu muuulte carti, cursuri, manuale, agende de notite si teste de evaluare. Sau multe, oricare, altele. Vezi grupuri de psihologi aflati in supervizare, carand sacose sau genti pline cu manuale, de nu mai au unde sa le insire, caci sedinta de supervizare se face doar cu toate cartile- la propriu - pe masa . Asa se invata meserie, citind din toate, cam in acelasi timp. Un rand din asta, un paragraf din cealalta....Ce spune la histrionic, ce scrie ca face narcisicul? Cum deosebim pe unul de altul? Si tot asa.
Meseria de psiholog e grea dar si frumoasa. Patrunzi in universul trairilor celor din jur, chiar inainte de ai cunoaste. Incepi sa-i intelegi, fara sa-i fi cunoscut inca. Simti empatia , chiar daca nu i-ai intalnit deja.
Am dorit sa scriu aceste randuri deoarece, pana acum nu am mai gasit ceva asemanator de citit. Ma gandesc ca, lumea toata nu are idee, poate doar teoretic, ce inseamna sa fi psiholog. Il cred doar un om, o persoana care, te asculta si incearca sa te ajute , odata ajuns la el. Multi blameaza psihologii. Poate au dreptate. Dar, uita un lucru elementar: acesti oameni, caci sunt in primul rand oameni, au trecut prin multe incercari pentru a fi acum aici, in fata lor.Prin multe indoieli, peste multe ganduri de renuntare , peste ore , sute de ore , de lectura asidua. Manuale de sute de pagini, devorate intr-un timp cat mai scurt, printre un dat cu lingura in oala si un sters la gura pe cel mic, caci unii dintre noi , da, avem familii, avem copiii, avem facturi. Ca toata lumea.
Nu vreau sa uit , inainte de a incheia, sa-i amintesc pe cei care fac voluntariat . Ma numar printre ei si nu voi regreta nici o secunda. Ore de munca, si este de munca nu gluma, in folosul altora care, altfel, nu ar primi nici un ajutor de la nimeni. Voluntari in ajutorul autistilor, al familiilor abuzate- de aici facand parte si eu. -, voluntari care incearca sa aduca o luminita cat de mica , in ochii unor copii, macar de Craciun si de Paste.Voluntariem din binele aflat in noi, pentru ca noi intelegem sa ne facem meseria chiar si fara a fi platiti. Ajut , voluntar, cateva familii, prin efort propriu . Consiliez online, o familie cu un copil autist, care nu-si permite sa plateasca orele de terapie. Ii invat mamica sa-l ajute . E greu? E tulburator , da, simti ca nu ajuti destul, ca ai putea mai mult. Dar, alegerea de bunavoie a profesiei, ma obliga, sau asa simt eu. Tocmai pentru ca psihologia este un fel de a fi, nu doar o profesie. Un gand bun tuturor!
Meseria de psiholog e grea dar si frumoasa. Patrunzi in universul trairilor celor din jur, chiar inainte de ai cunoaste. Incepi sa-i intelegi, fara sa-i fi cunoscut inca. Simti empatia , chiar daca nu i-ai intalnit deja.
Am dorit sa scriu aceste randuri deoarece, pana acum nu am mai gasit ceva asemanator de citit. Ma gandesc ca, lumea toata nu are idee, poate doar teoretic, ce inseamna sa fi psiholog. Il cred doar un om, o persoana care, te asculta si incearca sa te ajute , odata ajuns la el. Multi blameaza psihologii. Poate au dreptate. Dar, uita un lucru elementar: acesti oameni, caci sunt in primul rand oameni, au trecut prin multe incercari pentru a fi acum aici, in fata lor.Prin multe indoieli, peste multe ganduri de renuntare , peste ore , sute de ore , de lectura asidua. Manuale de sute de pagini, devorate intr-un timp cat mai scurt, printre un dat cu lingura in oala si un sters la gura pe cel mic, caci unii dintre noi , da, avem familii, avem copiii, avem facturi. Ca toata lumea.
Nu vreau sa uit , inainte de a incheia, sa-i amintesc pe cei care fac voluntariat . Ma numar printre ei si nu voi regreta nici o secunda. Ore de munca, si este de munca nu gluma, in folosul altora care, altfel, nu ar primi nici un ajutor de la nimeni. Voluntari in ajutorul autistilor, al familiilor abuzate- de aici facand parte si eu. -, voluntari care incearca sa aduca o luminita cat de mica , in ochii unor copii, macar de Craciun si de Paste.Voluntariem din binele aflat in noi, pentru ca noi intelegem sa ne facem meseria chiar si fara a fi platiti. Ajut , voluntar, cateva familii, prin efort propriu . Consiliez online, o familie cu un copil autist, care nu-si permite sa plateasca orele de terapie. Ii invat mamica sa-l ajute . E greu? E tulburator , da, simti ca nu ajuti destul, ca ai putea mai mult. Dar, alegerea de bunavoie a profesiei, ma obliga, sau asa simt eu. Tocmai pentru ca psihologia este un fel de a fi, nu doar o profesie. Un gand bun tuturor!
Comentarii
Trimiteți un comentariu